„Viața mea a devenit o glumă. Am 32 de ani și doi copii. Sunt pe punctul de a obține un divorț. Mereu m am străduit să obțin ceva în viață, să am o carieră, o căsătorie. Totul îmi mergea bine (sau cel puțin așa credeam eu), până când, acum cinci luni, am primit un mail de la soțul meu care îmi spunea că vrea să mă părăsească. O alaptam atunci pe fetiță noastră de patru săptămâni și pur și simplu am fost șocată. Întreagă lume s-a oprit în loc. Soțul meu alături de care eram de 7 ani de zile, a decis să plece. Mi-a spus că nu este fericit alături de mine și că avea gânduri suicidale. Mi-a mai spus că eu nu l-am sprijinit niciodată, că nu l-am sprijinit niciodată ca muzician. Dar în tot timpul asta, eu am fost cea care am susținut familia din punct de vedere financiar. El nu a muncit niciodată cu normă întreagă. Mereu se concentra asupra lui însuși. La o luna de la mărturisirile sale, am descoperit grație rețelelor sociale de astăzi, că el m-a părăsit de fapt pentru..

Astăzi ne vom opri asupra unei alte povești triste despre trădare în căsnicie, de dată această, persoană înșelată fiind o tânăra femeie, mama a doi copii.

Înșelată cu o fată de 18 ani

“Viața mea a devenit o glumă. Am 32 de ani și doi copii. Sunt pe punctul de a obține un divorț. Mereu m am străduit să obțîn ceva în viață, să am o carieră, o căsătorie. Totul îmi mergea bine (sau cel puțin așa credeam eu), până când, acum cinci luni, am primit un mail de la soțul meu care îmi spunea că vrea să mă părăsească. O alaptam atunci pe fetiță noastră de patru săptămâni și pur și simplu am fost șocată. Întreagă lume s-a oprit în loc. Soțul meu alături de care eram de 7 ani de zile, a decis să plece. Mi-a spus că nu este fericit alături de mine și că avea gânduri suicidale. Mi-a mai spus că eu nu l-am sprijinit niciodată, că nu l-am sprijinit niciodată că muzician. Dar în tot timpul asta, eu am fost cea care am susținut familia din punct de vedere financiar. El nu a muncit niciodată cu normă întreagă. Mereu se concentra asupra lui însuși.

La o luna de la mărturisirile sale, am descoperit grație rețelelor sociale de astăzi, că el m-a părăsit de fapt pentru o față de 18 ani, o elevă a să, de la cursul de chitară, o față care abia a absolvit liceul. După mai multe cercetări am aflat că el mă înșela chiar în perioada când eram însărcinată. Oricum, jurnalul ei online zugrăvește un tablou destul de clar. Ea l-a sedus, dar nu mă înțelegeți greșit, eu am realizat pe deplin că a fost doar vină soțului meu.

”Simt că viața mea e o glumă!”

Mă simt atât de tristă și deznadaujduita. Simt că viață mea este o glumă. Trădarea și umilință pe care o simt acum depășește imaginația. Am grijă de un copil mic și de un bebeluș singură. El vine să își vadă copiii de două ori pe săptămâna și ar trebui să împărțim custodia lor, dar nu vrea să audă și nu îmi răspunde la telefon.

O femeie a fost părăsită de soț pentru amanta de vârsta fiicei lor! Răzbunare dureroasă

”Aveam o căsnicie fericită. Soţul meu se comporta exemplar, era atent… Copiii noștri au terminat şcoala, s-au căsătorit, iar noi plănuiam să retrăim romantismul tinereţii. Voiam să ne facem o căsuţă la munte, unde să ne retragem la bătrâneţe.

Într-o zi, acum 2 ani, în timp ce ne uitam la televizor, soţul meu a spus că vrea să stăm de vorbă. Chiar nu bănuiam că avea să-mi dea o veste atât de rea.

Mi-a spus pe un ton calm că e îndrăgostit. La fel de liniştit mi-a povestit cum relaţia lui durează de ceva vreme, că fata e studentă şi că vrea să se mute împreună cu ea”, scrie Maria , femeia părăsită de soț pentru amantă.

”Bine, dar cu mine cum ramâne?”

Noroc că stăteam confortabil în fotoliu. Nici măcar nu am avut puterea să-i cer alte explicaţii, să-i fac reproşuri sau să pun întrebări. Am reuşit doar sa bâigui printre lacrimi: «Bine, dar cu mine cum ramâne?».

Chiar de a doua zi şi-a făcut bagajul şi a plecat. Mă framântam, dar nici nu puteam să acuz tânăra care i-a luat minţile. Singurul regret era că nu am simţit schimbarea lui şi îmi reprosam că l-am lăsat să plece. La scurt timp am primit şi citaţia de divorţ.

Am suferit enorm. Copiii mă acuzau că l-am lăsat să scape atât de uşor. Dar eu mi-am zis că nu avea rost să lupt pentru el.

Ştiam ca avea sa regrete la un moment dat pasul făcut. Si am început o noua viaţă. Nu voiam să găsesc pe altcineva care să-mi umple golul din suflet, ci linişte. Am plecat în excursii, mi-am făcut cunoştinţe noi şi am întărit legăturile cu cele mai vechi. Chiar mă simţeam foarte bine în lipsa lui.

După o lungă perioadă în care nu a mai ştiut nimeni nimic de el, soţul a revenit spăşit acasă. Mi-a fost milă de el. Arată rău şi era bolnav. Voia să ne împăcăm.

Abia atunci am simţit că-mi face rau, că mă ia drept «manta de vreme rea» şi mi-am dat seama cât de mult m-a făcut să sufăr. Cu zâmbetul pe buze şi cu acelaşi calm cu care el m-a anunţat că s-a îndrăgostit, l-am poftit să iasă din casa mea.

I-am spus că locul lui e lângă fata pe care o iubeşte atât de mult şi pentru care şi-a părăsit familia fără explicaţii.

Acum nu mai e cu ea, locuieşte singur şi încă încearcă o eventuală împacare prin intermediul copiilor. Eu însă îmi văd de viaţa mea, savurez fiecare clipă petrecută alături de nepoţi şi, chiar dacă am un prieten de suflet, nu m-aş mai căsători pentru nimic în lume.

Pentru că viaţa merită savurată, trăită frumos, decent, în linişte, chiar şi la 55 de ani”, își încheie femeia scrisoarea, citată de simpaticu.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *