Un șofer român a trecut cu camionul peste colegul său, provocându-i decesul

Tragedia s-a petrecut vineri, 26 martie 2021, în localitatea Spresiano, provincia italiană Treviso din regiunea Veneto, unde un șofer român a provocat, în mod accidental, decesul colegului său.

Din primele informații reiese că victima tocmai coborâse din cabina TIR-ului și se îndrepta spre mașina personală când conaționalul nostru a trecut cu automarfarul peste el, fiindcă nu a văzut că era în fața cabinei.

Potrivit ziarului Il Gazzettino, șoferul decedat se numea Guglielmo Gava, avea 63 de ani, era rezident în localitatea Scorzè și ziua de ieri era ultima sa zi de muncă la acea firmă. Cei doi șoferi au făcut o cursă împreună pentru că Guglielmo trebuia să-i explice colegului său, un român în vârstă de 50 de ani cu inițialele I.L., anumite detalii legate de muncă.
În jurul orei 18:00 de ieri, când cursa a luat sfârșit, cei doi s-au salutat și bărbatul italian a coborât din cabină pentru a merge la mașina personală, parcată pe via Padania Industriale. Atunci a avut loc dramaticul accident. Colegul său, rămas la volanul TIR-ului, a virat la dreapta și a trecut cu roțile mastodontului peste trupul lui Guglielmo.

Personalul medical intervenit apoi cu ambulanța la locul tragediei nu a putut face nimic pentru a salva viața tiristului, rănile suferite fiindu-i fatale. La fața locului au intervenit în scurt timp și agenții de la Polstrada care l-au interogat timp îndelungat pe șoferul român pentru a înțelege cum s-a putut produce dramaticul accident.

„Ne-am salutat, a coborât din TIR și s-a dus spre trotuar. Eu am controlat oglinzile și am virat la dreapta. Nu mi-am dat seama că era în fața TIR-ului, nu aveam cum să-l văd”, le-a spus polițiștilor conaționalul nostru, în lacrimi. (rotalianul.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *