Tragedie de ziua maestrului Nicolae Botgros. Întreaga familie este îndoliată

Tragedie fără margini de ziua dirijorului Nicolae Botgros. Când toată lumea ar fi trebuit să fie fericită, să-l sărbătorească pe artist, s-a întâmplat pe dos. La nici un an de la moartea Lidiei Bejenaru Botgros, familia se pregătește pentru o altă înmormântare.

Nicolae Botgros îndoliat chiar de ziua lui de naștere

Mama artistului Nicolae Botgros s-a stins din viață chiar în ziua în care acesta își sărbătorea ziua de naștere. Pe 25 ianuarie, marele dirijor a împlinit 69 de ani, iar familia și prietenii l-au felicitat încă de la primele ore ale dimineții. Ceea ce părea a fi o zi fericită pentru artist, s-a transformat într-o zi de doliu. Acum Nicolae Botgros se pregătește pentru înmormântarea celei care i-a dat viață.Ieri, pe pagina de Facebook a dirijorului, urările și felicitările de la mulți ani nu au contenit. Toți cei care îl cunosc, au cântat cu el, sau pur și simplu îl apreciază, i-au transmis gânduri bune. Spre deosebire de alți ani, de data aceasta artistul nu a apucat să le răspundă oamenilor care l-au felicitat de ziua lui. O tragedie a îndoliat toată familia și a transformat o zi fericită în una cât se poate de tristă.

Nicolae Botgros, prima aniversare de naștere fără soția sa

Anul acesta, pentru maestrul Nicolae Botgros a fost prima dată când și-a sărbătorit ziua de naștere fără soția sa. Lidia Bejenaru Botgros s-a stins din viață în 2021, la vârsta de 68 de ani, după ce a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. A fost o artistă iubită și un om bun și apreciat atât în Republica Moldova cât și în România. Din păcate, o boală grea i-a curmat viața, după lungi suferințe.

Nici nu m-am gândit că ea va deceda, nici ea nu a crezut că în două săptămâni o să aibă trei operaţii grele şi o să plece dintre noi! Nu a ştiut nici ea, nici eu, nici copiii, nici rudele apropiate, nici prietenii noştri, dar nici doctorii, a declarat Nicolae Botgros la Cristi Brancu în emisiune.

Nicolae Botgros a declarat că a fost foarte afectat de pierderea soției sale lângă care a stat 50 de ani – o viață de om. Dirijorul spunea că soția lui era puterea lui și că de când ea a plecat, toate s-au schimbat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.