Rugăciune pentru ca sporul și pacea să vină în casa ta

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Cel prea Înalt, mă rog ţie cu smerenie către a Ta slavă şi vrere, dă-mi Puterea de a înmulţi pâinile şi peştii, cum a făcut în pustietate Puterea Ta Dumnezeiască, când ai săturat noroadele.

Vezi-ne Iisuse Hristoase viaţa şi nevoile  și asemeni păsărilor cerului fă-ne să dobândim, tot ce ne este de trebuinţă. Nu cerem Dumnezeule averi, nu cerem bogăţii, ci doar atât cât cere trupul nostru muritor, pentru a vieţui în lumea în care ne-ai lăsat, Dumnezeule Prea Înalt.

Prin puterea şi voinţa ta, din ceea ce avem, prin mare mila Ta,  să dăm cu dragoste celor care nu au, astfel încât să se bucure  și cel strain şi cel nevoiaş şi cel bolnav de la masa noastră, de la casa noastră, de la toate ale noastre când nevoia bate la uşă.

Nu rămânem ferecaţi, ci dăruim cu sufletul curat, mulţumindu-i lui Dumnezeu că avem de unde da din prinosul casei noastre celor nevoiaşi, celor străini. Dă-ne bucuria Doamne, că suntem în stare de a da. Amin”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *