NU se mai iese din case după ora 22:00? Ce reguli vor trebui să respecte românii începând de MIERCURI

Din cauza creșterii numărului de infectări cu noul Coronavirus, Guvernul ia în calcul restricții noi, prin care să limiteze circulația după ora 22.

Guvernul României ia în considerare schimbarea orei de aplicare

a restricțiilor de circulație pe timpul nopții, potrivit unor surse din cadrul executivului. Decizia vine pe fondul creșterii numărului de infectări cu COVID-19. Astfel, românii nu ar mai avea voie să circule în afara locuinței după ora 22.

Restricții noi de circulație! Nu se iese din casa dupa ora 22:00

Deplasarea în afara domiciliului ar urma să fie interzisă începând cu ora 22, în loc de ora 23.

De asemenea, ar urma să fie modificată și ora până la care vor funcționa restaurantele,  și anume doar până la ora 22.

Sursele citate de Digi24 menționează că decizia ar putea fi luată miercuri, printr-o hotărâre a CNSU, aprobată ulterior în ședință de guvern.

Ce alte restricții de prevenire a răspândirii Coronavirusului ia în calcul Guvernul

Altă măsură luată în considerare de autorități este o interdicție de cazare. Astfel, în stațiuni și alte zone turistice nu ar fi permis să se ocupe mai mult de jumătate din camere.

Conform g4media, măsurile ar urma să intre în vigoare odată cu prelungirea stării de alertă,  pe 14 martie.

Scopul prelungirii cu o oră a interdicției de circulație ar fi reducerea interacțiunilor care pot duce la răspândirea infectării cu Coronavirus.

Astfel, autoritățile speră să descurajeze, cu precădere, petrecerile care sunt organizate în diverse localuri și la care participă un număr de persoane, în ciuda faptului că depășesc limita legală.

Sursele citate au menționat că magazinele se vor închide la aceeași oră ca și până acum, ora 21.00,

iar mall-urile vor rămâne deschise.

Ce a spus Florin Cîțu despre înăsprirea restricțiilor pentru prevenirea COVID-19

Premierul Florin Cîțu a declarat luni, cu privire la posibilitatea înăspririi restricțiilor de circulație: „Vom analiza situația, vom vedea evoluția și, în funcție de evoluția situației, vom veni cu măsuri.

În acest moment sunt măsurile pe care le avem, pe acestea le implementăm”.

Începând cu luna noiembrie, autoritățile au impus introducerea unor restricții pe timp de noapte. În momentul actual, după ora 23.00, este permisă ieșirea din casă doar cu declarație pe propria răspundere.

Care sunt măsuri anti-COVID-19 impuse acum

Printre măsurile luate prin Hotărârea nr. 52 a CNSU, se numără, alături de purtarea măștii în toate spațiile deschise din țară sau scurtarea programului magazinelor, și interdicția de circulație pe timpul nopții, între orele 23.00- 5.00.

Ce include declarația pe proprie răspundere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *