Invataturi De La Sfintii Parinti

Patima iubirii de argintiPatima iubirii de arginţi se referă la două stări pătimaşe: ataşamentul faţă de bani şi lăcomia de avere (dorinţa de a aduna bunuri). Banii şi averile nu constituie un rău în sine ci atitudinea pervertită faţă de aceste când ele sunt puse mai presus decât Dumnezeu.

Sfânta Scriptură ne învaţă că:- „lăcomia (de avere) este închinare la idoli” (Col 3, 5, Ef. 5, 5). Iubitorul de avere, deşi nu-şi dă seama de aceasta, se poartă ca un idolatru: acordă averilor o valoare sacră, li se dedică întru totul, le respectă, le venerează, îşi risipeşte pentru ele întreaga energie, toate forţele, tot timpul – le sacrifică sufletul său (Sfântul Ioan Gură de Aur).

– „Iubirea de arginţi este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri”( I Timotei 6, 6-10)

– „Nu vă adunaţi comori pe pământ(…) ci în cer (…) căci unde este comoara ta acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 19-20)

– „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24)Sfinţii Părinţi ne învaţă că:

– Iubirea de bani „serveşte toate celelalte pofte izgonind din suflet orice altă dorinţă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

– “Îi face pe oameni să preţuiască mai mult dragostea aurului decât dragostea lui Hristos şi înfăţişează pe Făcătorul materiei mai mic decât materia şi îi înduplecă să slujească mai mult materiei decât lui Dumnezeu” (Nichita Stitatul).

Formele iubirii de arginţi

• Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul- plăcerea de a avea bani,- grija de a-i păstra,- greutatea de a te despărţi de ei,- neplăcerea resimţită atunci când îi dai,- dorinţa de a dobândi bunuri noi şi a avea cât mai multe- părerea de rău după bunurile pierdute.

• Potrivit Sfântului Ioan Casian- dorinţa oarbă de a păstra şi înmulţi ce avem – duce la dispariţia milosteniei,- luarea înapoi a celor pe care le-am dat – duce la camătă- lupta de a dobândi lucruri noi – duce la ambiţia după averi.

Rădăcinile patimii

Dorinţa sufletului după Dumnezeu este deturnată spre cele materiale, este înţelenită în materie, ceea ce duce la căutarea fericirii într-o direcţie greşită. Dar dragostea de Dumnezeu şi iubirea de arginţi sunt incompatibile: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt 6, 24). iubirea de arginţi ne desparte de Dumnezeu.

Cauzele acestei deturnări, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, sunt:

– iubirea de plăcere (îmbuibarea pântecelui, curvia),

– slava deşartă (mândria)

– necredinţa – nu îţi pui nădejdea în Dumnezeu că îţi va purta de grijă, ci în bani, în avere, dar astfel ajungi să-i pierzi şi pe aceştia şi mântuirea (boli, necazuri în care îi cheltuieşti).

Patima iubirii de arginţi este străină de natura noastră, vine mai târziu şi din afară. Ea se dezvoltă progresiv. La început poate fi uşor evitată, dar când se instalează în suflet devine extrem de violentă şi primejdioasă şi se face „izvorul şi rădăcina tuturor viciilor”: cel stăpânit de patimă „nu se mai înfioară de nici o minciună, de nici un jurământ, de nici un furt (…). Aurul şi speranţa de câştig ajung să-i ţină loc de Dumnezeu” (Sfântul Ioan Casian).

Iubitorul de avere nu-şi dă seama când este robit de această patimă. Pătimaşul pierde discernământul, nu mai are saţiu, nemaiputând face distincţia între noţiunile de „prisos” şi „strict necesar”.

Iubitorul de arginţi este un chinuit: robit de cele lumeşti nu se mai preocupă de cele spirituale, iubeşte averile mai mult decât propriul suflet, are o stare de teamă şi nelinişte pentru păstrarea şi înmulţirea averii, o tristeţe, o stare depresivă care vine din dorinţa neîmplinită de a poseda cât mai mult.Iubirea de arginţi alterează relaţiile cu aproapele, „este cu neputinţă ca iubirea să stea în om împreună cu avuţiile” (Evagrie). Lacomul atrage ura şi urăşte, oamenii nu mai sunt oameni pentru el şi de aici se ajunge la mari nedreptăţi (Sfântul Vasile cel Mare).Iubirea de arginţi se poate manifesta şi în absenţa banilor sau a averilor.

Iubirea de arginţi: „umple pădurea de tâlhari, casa de hoţi, pieţele de fraude, tribunalele de jurăminte false, ochii săracilor de lacrimi, închisorile de criminali şi infernul de osândiţi” (Sfântul Vasile cel Mare).

Terapia iubirii de arginţi

– Să nu-ţi faci un scop din dobândirea banilor şi a averilor- Să faci milostenie, cu discernământ, fără a afecta familia (să nu-ţi pară rău de ce dai).- Să fii mulţumitor cu ceea ce ai.- Să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu şi în purtarea lui de grijă.- Să fugi de plăcerile vinovate.- Să cauţi smerenia.- Să ai conştiinţa că nimic nu ne aparţine.Banii şi averea nu sunt un rău în sine ci este rea lipirea inimii de ele. Sfântul Siluan ne învaţă: „să nu-ţi lipeşti inima de nimic, să nu te întristezi de lipsa nici unui lucru”.

Post Views: 204