În urmă cu 27 de ani, Romina Power și Al Bano au trăit drama vieții lor. Fiica lor cea mare a dispărut fără urmă și în mod misterios. Astăzi au un motiv de bucurie și au vrut să știe toată lumea. Anunțul despre fiica lor, Cristel: „Astăzi mă simt deosebit de mândră…”

Romina Power și Al Bano au avut împreună un mariaj fericit din care au avut patru fete. Însă, în anul 1994 au trăit cea mai mare tragedie din viața lor, fiica lor cea marea a dispărut fără urmă. Deși celebra artistă încă mai postează mesaje emoționante către aceasta, sperând că este încă în viață, ea prețuiește fiecare clipă lângă celălalte fete.

Astfel, Romina a vrut să împărtășească cu fanii ei faptul că fiica ei, Cristel (35 de ani), cel de-al treilea copil al cuplului, o face tare mândră, pentru că a absolvit Literatura la Harvard.

„Astăzi mă simt deosebit de mândră de Cristel, absolventă de literatură la Harvard (una dintre cele mai prestigioase universități americane) cu o mențiune specială a rectorului universității. Nu e doar frumoasă, soție cu normă întreagă și mamă, ci este și foarte inteligentă”, a scris Romina alături de o poză cu Cristel și una cu diploma de absolvire.

Cristel și-a numit fiica după sora ei dispărută

Cristel s-a măritat în 2016 cu milionarul Davor Luksic și s-a mutat în Corația, țara natală a soțului ei. Cei doi au devenit părinții a doi copii, un băiețel, pe nume Kay, și o fetiță pe care Cristel a numit-o Cassia Ylenia. Ea i-a dat numele surorii ei, Ylenia, care a dispărut, în mod misterios, în urmă cu 27 de ani, în ianuarie 1994. A reușit astfel să-i aducă un tribut emoționant surorii ei.

Cristel este cel de-al treilea copil al celebrului cuplu Romina Power și Al Bano Carissi. Cei doi au avut împreună patru copii: Yilenia (născută în 1970), Yari (47 de ani), Cristel (35 de ani) şi Romina Jolanda (33 de ani), iar căsnicia lor a fost minunată până când, în 1994, fiica lor cea mare a dispărut fără urmă. Al Bano și-a acuzat soția de iresponsabilitate și de faptul că a lăsat-o pe fiica sa să se drogheze și din acel moment mariajul celor doi s-a îndreptat către eșec. În anul 1999 au divorțat și aproape 20 de ani s-au urât și s-au luptat prin tribunale. În 2014, la 20 de ani de la dispariție, fiica celor doi a fost declarată moartă oficial.

Cu toate acestea, Romina nu își pierde speranța că își va găsi fiica. Într-un interviu în emisiunea ‘Maurizio Costanzo Show’, a explicat că publică adesea poze cu fiica ei, Ylenia, pentru că mereu a sperat că cineva ar putea să o recunoască și să-i ofere informații utile despre dispariția ei. Ea și Al Bano au mărturisit că deși au trecut 27 de ani de când fiica lor a dispărut nu au uitat-o nici măcar o clipă și se gândes tot timpul la ea.

Pe 6 ianuarie 1994, Ylenia a dispărut misterios, fiind văzută pentru ultima dată în Cartierul Francez din New Orleans. A fost intens căutată de părinţi, poliţie şi întreaga lume, însă nu a fost găsită. Al Bano, adunând toate informaţiile, a ajuns la concluzia că Ylenia s-a aruncat în Mississippi. Concluzia la care a ajuns Al Bano s-a bazat pe mărturia unui bărbat, ce a declarat poliţiei că, pe 6 ianuarie, a văzut o fată blondă aruncându-se de pe pod, strigând: „Ok, eu aparţin apei!”.

„În această frază am recunoscut-o pe fata mea. De mică spunea asta, când se scufunda în mare”, a declarat Al Bano.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *