CUM ARATĂ ACUM AURICA, FEMEIA CARE AVEA 200 DE KILOGRAME ȘI A SLĂBIT SPECTACULOS

Din cauza unei depresii, Aurica Giuroschin a ajuns să cântărească aproape 200 de kilograme. A dus, însă, o luptă grea și a reușit să aibă o greutate normală.

Foarte multe cazuri de obezitate au ca motiv principal o depresie mai veche, netratată la timp. Multe persoane își regăsesc refugiul în ceea ce numesc specialiștii ”mâncatul pe fond emoțional”. Potrivit statisticilor, unul din zece români este afectat din cauza depresiei.

Persoanele care şi-au făcut un obicei din a deschide frigiderul ori de câte ori se simt deprimate, stresate, extenuate, se supraalimentează din dorinţa de a-şi satisface anumite nevoi emoţionale.

Este și cazul Auricăi, care a ajuns la 198 de kilograme. Atunci când și-a dat seama de gravitatea situației, a apelat la ajutorul specialiștilor.

Însă, ședințele de terapie psihologică și tratamentul primit de la psihiatri nu au avut rezultatele scontate.

Așa că, în urmă cu doi ani, femeia a decis să facă o intervenție de micșorare a stomacului.

Viața i s-a schimbat la 180 de grade, iar acum… Aurica cântărește 98 de kilograme și se simte extrem de bine în pielea ei.

”Acum sunt un om normal, dar dacă nu respect mesele principale și nu mănânc sănătos, mă pot întoarce oricând de unde am plecat.

Așa că aveți grijă la programul meselor și la ce anume mâncați. Vă pup cu drag, o fostă obeză… o balerină în devenire”, a fost mărturisirea făcută de Aurica Giuroschin pe slabimimpreunamancamordonat.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *