Ce faci dacă primești facturi “încărcate” la curent și gaze naturale. ANRE a explicat pas cu pas

Pe fondul tensiunilor provocate de subiectul momentului: creșterea prețului la curentul electric, oamenii sunt tot mai speriați în legătură cu facturile de la furnizori.

Unii au primit spre plată facturi mai mari de până la șase ori decât cele pe care le primeau în mod obișnuit. Ministrul Energiei a intervenit și i-a amenințat pe furnizori cu ridicarea licențelor, iar acum ANRE a anunțat ce trebuie să facă consumatorii casnici și nu numai în cazul în care primesc facturi încărcate.

Pașii de urmat dacă primești factură mare la curentul electric

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a anunțat, prin intermediul unui comunicat, ce trebuie să facă românii care primesc facturi uriașe la curent și/sau gaze naturale. Recomandarea numărul 1 este să se adreseze furnizorului care a emis factura și să ceară clarificări. Dacă acesta refuză să aducă clarificările solicitate, consumatorul se poate adresa ANRE sau instanțelor de judecată.

Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real, a transmis ANRE.

În al doilea rând, ANRE recomandă consumatorilor să verifice dacă factura a fost emisă conform indexului pe care l-au trimis și să nu ignore notificările pe care le trimite furnizorul cu privire la modificările condițiilor contractuale.

Consumatorii trebuie să știe că au posibilitatea de a încheia un contract cu furnizorul pentru citirea lunară a indexului.

Premierul României: Facturile emise greșit trebuie refăcute pe banii furnizorului

După ce Ministrul Energiei a anunțat că furnizorii care încarcă facturile riscă să-și piardă licența de funcționare, premierul Nicolae Ciucă a declarat că facturile emise greșit trebuie refăcute pe banii furnizorului.

Ciucă a subliniat că românii au nevoie de garanții în ceea ce privește corectitudinea facturării consumului de energie electrică și gaze naturale.

Potrivit ANRE, în cazul clienților casnici, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de regularizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.