Accident tragic pe DN2. Patru persoane și-au pierdut pe loc viața

Tot mai multe accident au loc la noi în țară. O altă tragedie a fost înregistrată în această dimineață între localităţile Moviliţa şi Sineşti, pe DN2. În urma accidentului de proporții, patru persoane și-au pierdut pe loc viața.

Accident cu patru morți

În acest moment, traficul este oprit pe acel sector de drum. Polițiștii și echipajele de salvare s-au deplasat la fața locului pentru a oferi ajutor și pentru a stabili cauza exactă a accidentului. Au fost implicate în accident trei mașini, două utilitare și două autoturisme.

 

Șase persoane au fost implicate în accidentul din această dimineață. Patru dintre ele și-au pierdut viața în urma rănilor grave suferite, iar medicii au confirmat decesul și nu au mai putut face nimic pentru ele. Celelalte două sunt în stare gravă, cu leziuni severe și au fost transportate de urgență la spital.

„În jurul orei 06.45, pompierii militari ialomițeni au fost solicitaţi, prin apel 112, să intervină la un accident rutier produs în urma coliziunii dintre o utilitară şi două autoturisme, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești în care au fost implicate 6 persoane”, a transmis ISU Ialomița.

La faţa locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Detaşamentului Urziceni cu 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autosopecială de stingere şi 1 echipaj SMURD. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Inițial au fost doar trei persoane decedate și trei în stare extrem de gravă, ce urmau să fie duse la spital cu elicopterul. Se pare că una dintre ele a decedat și bilanțul a ajuns la patru morți și două persoane cu răni grave. Starea de sănătate a celor două este una extrem de gravă și medicii nu le dau prea multe șanse de supraviețuire victimelor, conform martorilor de la fața locului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *