Accident cumplit pe DN3, între Murfatlar şi Ciocârlia

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe DN 3, între localitățile Ciocârlia de Sus și Murfatlar.

Potrivit reprezentanților ISU și IPJ Constanța, două autoturisme s-au ciocnit frontal. O persoană a decedat iar altele două au fost rănite.

Accident rutier pe DN 3
Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, a declarat că la locul accidentului s-au deplasat două echipaje SAJ B2, echipaje SMURD B, un echipaj SMURD C și o autospecială cu modul descarcerare, una dintre victime fiind încarcerată.

O tânără în vârstă de 24 de ani a fost declarată decedată. Ea era și conducătoarea unuia dintre autoturismele implicate în accident. Celelalte două victime, un tânăr în vârstă de 24 de ani, respectiv o tânără de 21 de ani, conducătoarea celuilalt autoturism implicat în accident, au fost transportați la spital.

Cei doi au suferit politraumatisme în urma accidentului, însă sunt în stare conștientă. Traficul rutier a fost întrerupt în zonă timp de o oră. Polițiștii au efectuat cercetări și au eliberat carosabilul de cele două autoturisme accidentate.

Accident cumplit în Medgidia
Un alt accident rutier a avut loc sâmbătă noapte în municipiul Medgidia, județul Constanța. Doi tineri au murit după ce șoferul în vârstă de 22 de ani a intrat cu autoturismul în copacii situații pe marginea drumului. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a vedea în ce condiții s-a produs cumplitul accident.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la accident sâmbătă, în jurul orei 3:20 dimineața. Acesta a avut loc pe Bulevardul Independenței din Medgidia. Polițiștii s-au deplasat la fața locului în cel mai scurt timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *